Prisa.md -

Home »» RESEARCH & ANALYSIS »» Possible Effects upon the Republic of Moldova of the Romanian Initiative to Host US Anti-missiles Shield’s Elements on Its Territory|RO| »»»

Efectele posibile pentru Republica Moldova în urma amplasării elementelor Scutului Anti-rachetă al SUA pe teritoriul României

10 Feb 2010

Valeriu Mija, Director Executiv al Fundaţiei PRISA

În ultimele zile se vehiculează îngrijorarea mai multor actori ai sistemului internaţional privind paşii recenţi ai diplomaţiei Statelor Unite ale Americii (SUA), liderul Alianţei Nord-Atlanice[i], care a propus României, în calitate de ţară-membra NATO, să fie parte componenta activă a sistemului de management al Scutului de Apărare Anti-rachetă.

Din punct de vedere politic, România a manifestat un interes sporit, fapt exprimat prin aprobarea acestei iniţiative la 4 februarie curent de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. În caz dacă decizia dată va fi aprobată şi de către Parlamentul României în vederea participării statutului la găzduirea şi operaţionalizarea elementelor sistemului Scutului Anti-rachetă (este vorba de interceptorii tereştri – rachete), reiese că România, vecina imediată a Republicii Moldova (RM), va deveni unul dintre statele primului eşalon al NATO, care este menit să apere Alianţa Nord-Atlantică împotriva rachetelor nucleare balistice. De fapt, făcând acest pas România obţine câteva avantaje, dar şi dezavantaje. În primul rând, România deja s-a afirmat ca un partener credibil al SUA şi ca un membru NATO activ. În acest context, România obţine unele bonusuri şi credite politice, care vor permite să atragă mai activ lobby-ul politic din partea SUA în vederea promovării intereselor sale naţionale.

Totodată, este de anticipat că autorităţile oficiale ale României consideră că volumul asistenţei pentru România din partea SUA şi structurilor financiare internaţionale împreună cu livrarea resurselor pentru implementarea proiectului ar putea fi sporit considerabil, fapt care în linii generale va ridica semnificativ nivelul economiei. Însă, din punct de vedere militar, România ar putea devine prima ţintă de atac din partea statelor, care vor privi România drept adversarul său direct sau indirect (fiind primul aliat al SUA în sistemul Scutului Anti-rachetă).

În acest context, mulţi politologi şi experţi în problemele securităţii internaţionale din Republica Moldova au devenit tot mai îngrijoraţi de o astfel de situaţie, analizând precedentele din istoria Războiului Rece, unde factorul rachetelor nucleare balistice a fost menit să joace rolul decisiv şi anihilator în cazul unui eventual conflict strategic, precum şi poziţia specifică a Federaţiei Ruse vizând aceasta iniţiativă.

Pentru a explica efectele situaţiei create în jurul RM în scurtă şi lungă perspectivă, este necesar de a clarifica unele momente istorice şi conceptuale. Din start este important de accentuat că iniţiativa Scutului Anti-rachetă ale Statelor Unite ale Americii[ii] nu este o iniţiativă nouă a administraţiei Preşedintelui George W. Bush sau a actualului Preşedinte Barack Obama. Aceasta iniţiativa a fost lansată de către administraţia lui Reagan sub denumirea „Iniţiativa Strategică de Apărare”[iii] în anul 1983 în scopul de a proteja SUA şi Aliaţii de eventualele atacuri cu rachete nucleare balistice (în special cele cu raza de bătaie lungă, denumite inter-continentale) din partea fostei USSR.[iv]

Sunt mai multe calificări ale rachetelor balistice, dar experţii militari devin îngrijoraţi de rachete balistice strategice sau de raza de bătaie medie şi mare, adică de la 1000 km în sus. Aşa tip de rachete are capabilitatea de a penetra efectiv apărarea anti-aeriană a oricărui stat fără a fi interceptată (cât de avansată ea nu ar fi) şi a livra diferite componente ale armamentului de distrugere în masă, în special a celui nuclear care poate cauza distrugeri masive. Îngrijorarea acuta a geo-strategilor a apărut în anii 60 când rachetele SUA au fost amplasate pe teritoriul Republicii Turcia iar rachetele USSR pe teritoriul Cubei, provocând Criza din Caraibe (1961), după care ambele state printr-un compromis au retras rachetele sale. Din puncte de vedere strategic, s-a creat atunci o situaţie când un stat posesor al unui asemenea tip de armament avea avantaj indiscutabil şi putea să distrugă statul adversar în câteva minute fără a primi o ripostă masivă de răspuns. Se urmărea atingerea a două obiective: amplasarea rachetelor cît mai aproape de statul adversar şi corespunzător lansarea lor prin surprindere primul pentru a obţine factorul de surpriză.

Evenimentul îmbucurător pentru sistemul internaţional a fost faptul că conducerea statelor posesoare de armament nuclear şi corespunzător rachete balistice, în anii 80 au înţeles eventualele consecinţe catastrofice pentru umanitate ale întrebuinţării acestui armament şi au convenit prin diferite agremente, tratate şi compromisuri la neîntrebuinţarea, reducerea şi controlul comun asupra acestui timp de armament, precum şi ne răspândirea lui.

Însă, astăzi în pofida lecţiilor însuşite din Războiul Rece, tot mai multe state sunt tentate şi au scopul ascuns să obţină sau să producă armă nucleară, şi mai mult decât atît - să obţină rachete nucleare balistice sub pretextul producerii unei arme defensive, ce este un argument complet fals. În acest context, Statele Unite ale Americii, ca unul din lideri ai sistemului internaţional, au devenit foarte îngrijorate de intenţiile ferme ale Iranului şi Coreei de Nord de a produce armament nuclear şi a avea în posesie rachete balistice, cu capabilitatea strategică de a livra arma nucleară. De fapt, conducerea Iranului în mod expresiv repetat au declarat că unul din obiectivele Iranului este de a distruge şi a anihila statul Israel. Totodată, Coreea de Nord de mai multe ori a făcut declaraţii că are scopul de a distruge SUA şi Japonia prin diferite metode.

La prima vedere aceasta pare a fi o ritorică de descurajare a adversarului şi o ipoteză imposibilă, dar problema va apărea în mod evident şi real atunci cînd aceste două state vor declara ca au în posesia lor arme nucleare şi rachete balistice cu capabilitatea de a livra aceasta arma la o distanţă mare. Acest factor va provoca o înarmare nucleară masivă de către Japonia, alte state din Asia de Est şi de către Arabia Saudită, Egiptul, şi alte state musulmane din Orientul Mijlociu. Un astfel de scenariu ar fi unul foarte negativ pentru SUA, statele-membre NATO, Federaţia Rusă şi China, care nu vor mai putea menţine stabilitatea şi Status Quo al sistemului internaţional de securitate. În acest context, se depun multe eforturi din partea comunităţii internaţionale de a încuraja încă două statele posesoare a astfel de arme, Pakistan şi India[v]- să nu folosească acest tip de armament în disputa asupra regiunii Kashmir, iar pe alte state (Iranul/Coreea de Nord) - de a le convinge sau descuraja să-l obţină.

Pentru locuitorii RM, aceste efecte mondiale şi decizia României de a se alătura la iniţiativa SUA, la prima vedere pot părea foarte îndepărtate din lipsa proximităţii geografice de pericol nuclear în regiune. Însă, în sistemul internaţional de securitate atît puterile mari, cum sunt SUA, FR, China, actuala Alianţa Nord-Atlantică cît şi alţi actori activi, în conduita politicii de securitate, se bazează pe 2 principii de bază. Primul este precedent – analogie al înarmării Germanei naziste, cînd nici un politician European pînă la urmă nu dorea să creadă că Adolf Hitler va reuşi să înarmeze ţara şi să înceapă un război dezastruos pentru umanitate. Şi al doilea principiu dovedit de istorie şi expus de mai mulţi lideri militari şi politici istorici este: „Pentru a păstra pacea, este necesar de a te pregăti de război.” Din acest motiv, SUA şi Alianţa Nord Atlantică nu aşteaptă momentul când Iranul şi Coreea de Nord vor declara că au în posesia lor arma nucleară şi rachete balistice, dar pro-activ aplică diferite metode diplomatice şi totodată construieşte un sistem de apărare contra acestor rachete, cu scopul de a neutraliza acest pericol în faza iniţială, sau, cu alte cuvinte, prin amplasarea Scutului Anti-rachetă - de a face inutil acest tip de armă, cauzând frustraţie pentru timpul şi resursele irosite în zadar de către Iran şi Coreea de Nord, sau alte state.[vi] Concepţia de a construi Scutului dat iniţial a vizat 2 state din cadrul NATO: Polonia şi Cehia, care oficial au semnat acordul în vara 2008, provocând obiecţii ferme din partea FR, care continuă şi astăzi să privească cu suspiciune orice pas al Alianţei şi SUA în proximitatea geografică a CSI.

Toţi experţii de profil înţeleg foarte bine că Scutul Anti-rachetă al SUA în Europa este inutil împotriva arsenalului masiv nuclear al FR. Însă, faptul că va exista aşa tip de sistem în viitor pe termen lung poate să transforme acest factor strategic rusesc în unul inutil, ce va fi pentru FR un scenariu catastrofal dacă analizăm perspectivele dezvoltării potenţialul economic şi militar al acestei ţări. De acea, autorităţile FR au făcut şi fac tot posibilul să ajungă la unele compromisuri cu SUA în vederea neadmiterii amplasării elementelor Scutului Anti-rachetă în proximitatea sa geografică. Pentru Republica Moldova un astfel de scenariu (Cehia şi Polonia) nu ar fi fost unul foarte pozitiv din cauză că planurile amplasării Scutului prevedeau o eventuală distrugere a eventualelor rachete nucleare balistice ale Iranului de asupra Mării Negre şi Ucrainei, ce în mare măsură ar însemna poluarea atmosferei regiunilor nominalizate şi, corespunzător, a Republicii Moldova.

În scenariul de astăzi, cînd se planifică ca interceptorii tereştri ai Scutului anti-rachetă fie amplasaţi în România, ipotetic şi din puncte de vedere tehnico-militar Republica Moldova ar beneficia de un aşa scenariu, pentru că traiectoria distrugerii rachetelor nucleare Iraniene ar putea fi de asupra Mării Negre şi Caucazului de Sud. Aşa fel de scenariu pentru RM, stat neutru, pare a fi unul mai favorabil în scurtă durată. Însă, doi factori negativi, care pot afecta direct România, ar putea aduce efecte negative şi pentru RM.

Primul efect este de lungă durată, cînd Iranul şi eventual ţările din Peninsula Arabă vor obţine totuşi arme nucleare şi rachete balistice. În acest caz, România în scenariu de conflict în jurului Iranului ar putea automat deveni prima ţintă militară în scopul de a fi neutralizate elementele Scutului Anti-rachetă. Aşa scenariu ar putea fi realizat şi cu metode teroriste, nu neapărat militare, ce ar destabiliza regiunea în care se află şi ţara noastră.

Al doilea efect negativ în perspectiva scurtă ar putea fi reacţia neadecvată a Federaţiei Ruse, care poate să considere elementele Scutului amplasate în România drept un pericol direct pentru securitatea şi interesele sale naţionale, în special în zona Mării Negre. În acest context, Ministrul Afacerilor Externe al FR, domnul Serghei Lavrov, deja a făcut câteva declaraţii de îngrijorare. Acest scenariu ar fi mai dăunător direct pentru România şi indirect pentru Republica Moldova din simplu motiv că Federaţia Ruse ar putea aplica presiuni masive prin metode diplomatice de ameninţare asupra României şi activizarea spionajului în scopul de a destabiliza situaţia internă şi regională.

În acest context, autorităţile Republicii Moldova nu au pârghii diplomatice eficiente de a influenţa sau a fi parte a procesului de amplasare a Scutului Anti-rachetă. Însă, este imperativ de a participa pro-activ la toate consultările de nivel înalt în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special ONU, OSCE, şi Parteneriatului Euro-atlantic din cadrul NATO pentru a-şi expune poziţia, îngrijorările şi analiza privind pericolele directe şi indirecte, care ipotetic pot apărea după amplasarea elementelor Scutului Anti-rachetă în România.

©Valeriu Mija / Fundaţia PRISA, februarie 2010