Dan Russel: SUA vor sustine Moldova in gasirea unei solutii viabile pentru problema transnistreana 

|RO|EN|

Dan Russel: SUA vor susţine Moldova în găsirea unei soluţii viabile pentru problema transnistreană

19 Nov 2009

Interlic

„Noi dorim progres în acest domeniu şi sîntem deschişi să oferim tot sprijinul de care este nevoie", a declarat secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, Dan Russel aflat în vizită de documentare în Republica Moldova.

Declaraţia a fost făcută în cadrul întrevederii premierului moldovean Vladimir Filat cu oficialul SUA, la care a participa şi Asif J. Chaudhry, Ambasadorul SUA în Moldova.

Dan Russel l-a felicitat pe Vladimir Filat cu succesul obţinut de Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, precizând că acest Guvern de coaliţie este un exemplu de succes al democraţiei. „SUA vor continua să ofere sprijin Republicii Moldova şi în acest context vine Acordul dintre Corporaţia Provocările Mileniului şi Guvernul Republicii Moldova în valoarea de 262 mil. USD, programele bilaterale de asistenţă în valoare de 50 mln. USD şi Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, negociat recent la Chişinău", a spus Dan Russel.

Prim-ministrul Vladimir Filat a mulţumit pentru suportul acordat Republicii Moldova de către Guvernul SUA, precizând că Republica Moldova va reuşi pe calea democratizării şi europenizării.

„Vreau să vă asigur că avem trasate obiective clare, pe care deja am început să le implementăm. Desigur, nu este simplu şi există multe probleme. În acest context suportul partenerilor internaţionali este unul extrem de important", a precizat premierul.

Referitor la problematica transnistreană, Vladimir Filat a spus că rolul SUA este unul important şi a mulţumit Guvernului SUA pentru susţinerea acordată în această direcţie. „Deşi bugetul Republicii Moldova este unul destul de modest, pentru anul 2010 vom găsi resurse financiare pentru a lansa mai multe acţiuni ce vor avea menirea de a consolida încrederea între cele două maluri ale Nistrului", a precizat Prim-ministrul.

Referitor la traficul de fiinţe umane, premierul moldovean a spus că lupta cu acest fenomen negativ este una din priorităţile Guvernului şi se vor depune toate eforturile pentru ca acesta să fie contracarat.

Sursa: www.interlic.md

 

News/Events: Comments Research & Analysis Information Desk Home
 International        
 Energy security        
 Security and defence sector reforms        
 Justice reform        
 Transnistrian reglementation        
 Moldova-NATO        
 European integration