O explozie de proportii a avut loc la o conducta de gaz din apropierea satului Chitcani 

|RO|EN|

O explozie de proporţii a avut loc la o conductă de gaz din apropierea satului Chiţcani

1 Apr 2009

Basa-Press

O explozie de proporţii, urmată de un incendiu, a avut loc în această dimineaţă, în apropierea satului Chiţcani pe un segment al conductei Ananiev-Tiraspol-Ismail.

Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, a comunicat pentru BASA-press că explozia a avut loc în dimineaţa zilei curente, în jurul orelo 05:30, la conducta de gaze dintre localităţile Copanca şi Chiţcani din raionul Căuşeni.

Suflul exploziei a pătruns în sol provocând o gaură de peste 100 de metri pătraţi. „Din fericire porţiunea de conductă la care s-a produs deflagraţia se află în câmp şi în urma incendiului nu a avut de suferit nici o persoană. În urma exploziei pe o rază de câţiva metri a rămas o groapă foarte mare”, a spus Puşcaşu.

Sursa citată a mai precizat că pentru lichidarea avariei şi a incendiului angajaţii MoldovaGaz au sistat livrarea gazelor pe segmentul Tiraspol-Căuşeni. În prezent la locul avariei se află colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, reprezentanţii MoldovaGaz şi forţele de menţinere a ordinii publice.

Cauzele deflagraţiei nu sunt cunoscute deocamdată.

Sursa: www.basa.md

 

Ştiri/Evenimente: Comentarii/Opinii Analize şi studii Informaţii Home
 Securitatea internatională/europeana        
 Securitatea energetică în regiune        
 RM: Reforma sectorului de securitate şi apărare        
 RM: Reforma sistemului judiciar        
 RM: Reglementarea transnistreană        
 Relaţiile Moldova-NATO        
 Integrare europeană