Parlamentul European adopta cel de-al treilea pachet energetic 

|RO|EN|

Parlamentul European adoptă cel de-al treilea pachet energetic

29 Apr 2009
Parlamentul European

Mai multe posibilităţi de alegere pentru consumatori, creşterea investiţiilor şi siguranţa energetică în Europa sunt punctele cheie ale celui de-al treilea pachet energetic, care a fost adoptat de Parlament la 21 aprilie 2009. Suporterii noii legi susţin că aceasta va încuraja competiţia şi investiţiile în infrastructură.
În centrul noii legislaţii se află liberalizarea pieţelor de gaz şi electricitate prin separarea producţiei de distribuţie.
Separarea producţiei şi distribuţiei
Statele membre vor putea alege unul dintre cele trei modele în ceea ce priveşte separarea producţiei de distribuţia de gaze  naturale şi electricitate:
Separarea proprietăţii între companiile de producţie de energie electrică şi cele de transmisie - "ownership unbundling"
Operatorul independent de sistem (OIS/ISO)
Operatorul independent de transport (OIT/ITO)
Consolidarea drepturilor consumatorilor
Această schimbare a pieţei va permite consumatorilor să primească toate informaţiile necesare cu privire la consumul lor de gaze naturale şi energie electrică şi la drepturile pe care le au ca şi consumatori.
La iniţiativa Parlamentului European, noua legislaţie include măsuri speciale de protecţie a consumatorilor vulnerabili. Statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare, precum planuri naţionale de acţiune sau beneficii în sistemele de asigurări sociale, pentru a garanta clienţilor vulnerabili alimentarea cu energia electrică necesară.
Solidaritate în situaţii de criză
Noua legislaţie doreşte promovarea solidarităţii regional, cerând statelor membre să coopereze în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, prin aplicarea unor măsuri naţionale de urgenţă sau dezvoltarea unor inter-conexiuni de energie electrică şi gaze naturale.
Disocierea proprietăţii în domeniul energiei - în atenţia deputaţilor europeni
Una din cele mai importante propuneri ale celui de-al treilea pachet legislativ este „disocierea“: separarea generării de electricitate de reţelele de distribuţie a acesteia şi a extragerii gazelor naturale de sistemul de operare a conductelor. În felul acesta, companiile integrate - precum „Électricité de France“ nu vor mai putea să genereze şi în acelaşi timp să distribuie energie.
Disocierea încurajează investiţiile în infrastructura energetică
În iulie anul trecut, deputaţii europeni şi-au exprimat într-o rezoluţie sprijinul pentru o politică energetică europeană şi disocierea proprietăţii. Aceasta din urmă ar încuraja investiţiile în infrastructura energetică. Pentru statele care nu vor să facă disocierea proprietăţii, Comisia propune un „Operator Independent al Sistemului“: astfel, companiile existente vor putea păstra proprietatea asupra reţelei de distribuţie, dar numai compania independentă va putea lua decizii comerciale şi în ceea ce priveşte investiţiile.
 „În momentul de faţă, teoretic, companiile de generare şi cele de distribuţie a energiei trebuie să fie separate din punct de vedere legal, de multe ori lucrurile nu stau aşa şi s-a demonstrat că au fost abuzuri - din această cauză, marile companii energetice din Europa au fost de acord cu disocierea proprietăţii“, a spus raportoarea pentru electricitate, deputata socialistă britanică Eluned Morgan. „În principiu, în Uniunea Europeană există o piaţă unică pentru electricitate, dar realitatea este diferită“, a adăugat dumneaei, subliniind faptul că 40% din piaţa energetică din Marea Britanie este deţinută de companii franceze şi germane, dar companii din Spania şi Marea Britanie au întâlnit dificultăţi în accesul la pieţele din Franţa şi Germania.
Binevenită sau nu? Disocierea în diferite state membre
Disocierea nu este întotdeauna binevenită: Franţa şi Germania se opun planurilor Comisiei. La fel ca Austria, Bulgaria, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Slovacia, acestea consideră că disocierea forţată este neconstituţională şi ar putea avea consecinţe sociale negative.
Deputatul european ceh Jan Březina (Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni) a remarcat în februarie - când pachetul legislativ a fost discutat pentru prima dată în Comisia pentru Industrie - că multe din ţările care au aderat la Uniunea Europeană în sau după 2004 „depind de un singur furnizor“ şi disocierea nu are astfel, nicio logică.
Preţul energiei: încotro?
Nu se ştie încă dacă preţul energiei va creşte sau va scădea, datorită multor variabile, precum cererea din China sau India şi preţul petrolului care se apropie de 120 de dolari barilul.
Cu toate acestea, suporterii acestor măsuri cred că o piaţă deschisă va încuraja producerea de energie mai eficientă - prin urmare preţurile ar rămâne rezonabile. În acelaşi timp vor exista şi măsuri de protejare a consumatorilor mai săraci.
Disocierea proprietăţii şi emisiile de gaze cu efect de seră
Comisia Europeană consideră că numai o piaţă unică în domeniul gazului şi al energiei poate sprijini sistemul comunitar de comercializare a cotelor de emisii şi folosirea surselor de energie regenerabile. O competiţie mai mare nu poate decât să motiveze companiile de producere a energiei, reţelele de operare, proprietarii şi furnizorii să investească în energia regenerabilă şi sursele alternative de energie.
În momentul de faţă, sistemul comunitar de comercializare a cotelor de emisii este împiedicat de faptul că în Europa, companiile de electricitate includ preţul permisului de emisii în preţul pe care îl cer de la consumator. Într-o piaţă liberă, reducerea emisiilor va reprezenta un avantaj competitiv şi în acest fel va creşte eficienţa centralelor electrice, folosirea energiei regenerabile şi captarea şi stocarea dioxidului de carbon.
O Agenţie europeană şi o cartă a consumatorului în domeniul energiei
Comisia Europeană propune înfiinţarea Agenţiei europene de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi a unei carte a consumatorilor de energie - care ar permite consumatorilor să aleagă furnizorii şi să îşi apere drepturile.
Raportorul pentru directiva gazului este Romano La Russa (Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor, Italia); pentru regulamentele privind gazul şi electricitatea, raportorii sunt Atanas Paparizov (Grupul Socialist din Parlamentul European, Bulgaria) şi Alejo Vidal-Quadras (Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Spania); pentru Agenţia europeană de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei, raportor este Renato Brunetta (Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Italia.

 

Sursa: www.europarl.europa.eu

 

Ştiri/Evenimente: Comentarii/Opinii Analize şi studii Informaţii Home
 Securitatea internatională/europeana        
 Securitatea energetică în regiune        
 RM: Reforma sectorului de securitate şi apărare        
 RM: Reforma sistemului judiciar        
 RM: Reglementarea transnistreană        
 Relaţiile Moldova-NATO        
 Integrare europeană