![]()
PROMOVAREA REFORMELOR ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI, SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII
|RO|EN|
![]()
1 Apr 2009
AGERPRES
Albania şi Croaţia au devenit miercuri membre ale NATO în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Washington, în prezenţa ambasadorilor celor două ţări, relatează AFP.
Ambasadorul albanez Aleksander Sallabanda şi şeful misiunii diplomatice croate Kolinda Grabar-Kitarovic şi-au reprezentat ţările în cursul acestei ceremonii organizate de secretarul adjunct de stat american James Steinberg.
Slovenia a depus luni la Departamentul de Stat instrumentul de ratificare, ce a permis aderarea Croaţiei, după ce a făcut acelaşi lucru la 3 martie în cazul Albaniei. 'Depunerea instrumentului de ratificare de către Slovenia completează procesul individual de ratificare de către cei 26 de aliaţi din NATO, necesar pentru primirea Albaniei şi Croaţiei în cadrul NATO', anunţa luni Departamentul de Stat de la Washington.
După ratificarea aderării Croaţiei de Grecia la jumătatea lui februarie, Slovenia rămăsese ultimul din cei 26 de membri ai Alianţei din partea căruia se aştepta undă verde.
Purtătorul de cuvânt al NATO James Appathurai a indicat mai devreme, la Bruxelles, că Albania şi Croaţia urmează să devină practic membre ale Alianţei de miercuri.AGERPRES
Sursa: www.rompress.ro