Anularea exercitiilor NATO in Georgia (continuare) 

 

|RO|EN|

Anularea exerciţiilor NATO în Georgia (continuare)

17 Apr 2009

AGERPRES 

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a ridicat din nou tonul vineri la Alianţa Nord-Atlantică, apreciind ca 'eronate şi periculoase' planurile acesteia de a desfăşura manevre militare în Georgia, punând un bemol în perspectiva încălzirii relaţiilor dintre Rusia şi NATO, comentează AFP.
Imediat după criticile aduse de liderul rus preconizatelor aplicaţii ale NATO în Georgia, Abhazia, teritoriu separatist georgian, a cărui independenţă a fost recunoscută în august anul trecut de Rusia, a anunţat că va desfăşura, în paralel, manevre militare proprii, cu ajutorul, trupelor ruse dislocate pe teritoriul său, adaugă Interfax.
'Cred că este vorba de o decizie eronată, o decizie periculoasă când un bloc militar sau altul desfăşoară aplicaţii de război pe liniile unde nu demult a existat un înalt grad de tensiune şi unde situaţia nu este nici în prezent simplă, toate acestea riscă să provoace tot felul de complicaţii', a afirmat preşedintele Dmitri Medvedev, în marja unei întâlniri cu omologul său azer Ilham Aliev la reşedinţa sa din afara Moscovei, Barviha.
Preşedintele rus a calificat planurile Alianţei de a desfăşura aplicaţii militare în Georgia ca fiind 'lipsite de previziune şi un gest ce nu poate apropia Rusia de NATO', relatează Interfax.
În comparaţie cu tonalitatea dură pentru care a optat locatarul de la Kremlin, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, aflat într-o vizită la Erevan, s-a limitat să evoce 'un semnal' prost pentru stabilitatea în Caucaz. 'Astfel de decizii sunt dezamăgitoare şi nu facilitează reluarea integrală a contactelor dintre Rusia şi NATO. Vom urmări situaţia cu multă atenţie înainte de a lua o decizie sau alta dacă va fi necesar', a afirmat Lavrov.
Reacţia Rusiei survine anunţului făcut de NATO privind desfăşurarea în Georgia, în perioada 6 mai-1 iunie, a unor aplicaţii militare în cadrul programului Parteneriat pentru Pace, din care face parte şi Georgia.
Aceste manevre (Cooperative Longbow, Cooperative Lancer-2009) la care urmează să participe 1.300 de persoane din 19 ţări membre şi nemembre ale NATO, vor avea loc la 20 de km est de capitala georgiană Tbilisi, în zona de antrenament de la fosta bază sovietică Vaziani.
Rusia a solicitat joi amânarea aplicaţiilor. Alianţa Nord-Atlantică a încercat să dezamorseze noile tensiuni cu Rusia, care au căzut foarte prost pe fondul demersurilor de încălzire a relaţiilor dintre părţi, îngheţate după conflictul din vară din Georgia, reiterând că respectivele manevre nu reprezintă niciun pericol pentru Rusia. Dimpotrivă, NATO a propus vineri Rusiei să se alăture aplicaţiilor din Georgia, în cadrul Parteneriatul pentru Pace din care şi Rusia face parte, transmite Euronews. Moscova a refuzat invitaţia, preferând să desfăşoare propriile manevre 'de avertisment' în Caucaz.
După cum transmite portalul Life.ru, unităţile Armatei 58-a a Rusiei, dislocate în Caucaz, au fost plasate vineri în stare de alertă maximă, în contextul în care situaţia social-politică din Georgia se află la 'limita destabilizării'.AGERPRES

Sursa: www.rompress.ro

 

Ştiri/Evenimente: Comentarii/Opinii Analize şi studii Informaţii Home
 Securitatea internatională/europeana        
 Securitatea energetică în regiune        
 RM: Reforma sectorului de securitate şi apărare        
 RM: Reforma sistemului judiciar        
 RM: Reglementarea transnistreană        
 Relaţiile Moldova-NATO        
 Integrare europeană