Vremya Novostei: Moscova nu poate savura linistita pozitia de lider in procesul de reglementare transnistreana 

|RO|EN|

Vremya Novostei: Moscova nu poate savura liniştită poziţia de lider în procesul de reglementare transnistreană

25 Mar 2009

Interlic

“Moscova nu poate savura liniştită poziţia de lider în procesul de reglementare transnistreană. Nu a trecut nici o săptămână de la întrevederea care părea a fi una de succes în capitala Moscovei a preşedintelui Dmitri Medvedev cu liderii Moldovei Vladimir Voronin şi Transnistriei Igor Smirnov, când unele înţelegeri, convenite în cadrul acesteia, au fost dezavuate”, scrie miercuri, 25 martie publicaţia rusă „Vremya Novostei”.
Ziarul notează că Kremlinul avea toate motivele să considere întrevederea celor trei drept o victorie diplomatică, însă, se pare că capacitatea de compromis a conducătorilor de la Chişinău şi Tiraspol se reduce proporţional distanţei până la Moscova. „Revenit acasă, Igor Smirnov nu a devenit mai ospitalier faţă de europeni, care, în opinia lui, susţin financiar Chişinăul, iar Vladimir Voronin a declarat în final, că desfăşurarea întrevederii bilaterale nu este posibilă”, notează „Vremya Novostei”.

Amintim că în seara zilei de marţi, 24 martie, Ministerul Reintegrării al Moldovei a difuzat un comunicat, redactat în limba rusă, în care anunţa că preşedintele Voronin nu va participa la întrevederea cu Igor Smirnov, planificată pentru miercuri, 25 martie la Tiraspol. 

Drept motiv este invocată decizia liderului transnistrean de a interzice accesul pe teritoriul regiunii a trei diplomaţi:reprezentantului UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a ambasadorului ceh Petr Kypr şi a celui american, Asif Chaudhry.

Comunicatul Ministerului Reintegrării mai anunţa că agenda întâlnirii de miercuri dintre Voronin şi Smirnov conţinea chestiuni legate de întărirea măsurilor de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi proiecte concrete comune.
Preşedinţia Republicii Moldova reconfirmase marţi dimineaţa într-un comunicat că Vladimir Voronin şi liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov, se vor întâlni miercuri la Tiraspol. Întrevederea urma să înceapă de la ora 10.00 şi să se desfăşoare "în incinta Centrului de Creaţie pentru Copii şi Tineret din Tiraspol".
Această nouă întâlnire între preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov – a treia în decurs de un an –  fusese convenită pentru data de 25 martie săptămâna trecută, 18 martie, la Moscova, în cadrul reuniunii trilaterale Voronin-Medvedev-Smirnov.

Sursa: www.interlic.md

 

Ştiri/Evenimente: Comentarii/Opinii Analize şi studii Informaţii Home
 Securitatea internatională/europeana        
 Securitatea energetică în regiune        
 RM: Reforma sectorului de securitate şi apărare        
 RM: Reforma sistemului judiciar        
 RM: Reglementarea transnistreană        
 Relaţiile Moldova-NATO        
 Integrare europeană