![]()
PROMOVAREA REFORMELOR ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI, SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII
|RO|EN|
![]()
2 Nov 2009
AIS Moldpres
Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu delegaţia Subcomitetului pentru Guvernare Democratică a Adunării Parlamentare NATO, condusă de Marc Angel, raportor special al Subcomitetului, relatează MOLDPRES citînd un comunicat de presă al secţiei relaţii cu mass-media a Legislativului.
Delegaţia NATO se află la Chişinău într-o vizită de documentare în scopul definitivării proiectului de Raport special "Republica Moldova: provocări interne, perspective de integrare euro-atlantică".
Salutînd vizita delegaţiei Subcomitetului AP NATO la Chişinău, Mihai Ghimpu a subliniat faptul că obiectivul principal al politicii interne şi externe a Republicii Moldova este integrarea în comunitatea europeană, ceea ce corespunde voinţei majorităţii cetăţenilor statului nostru. Odată cu accederea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană, potrivit Preşedintelui, s-a produs o deschidere în relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Dovadă este şi faptul că în octombrie 2009 au demarat negocierile în vederea semnării Acordului de asociere RM-UE. În continuare, Republica Moldova va iniţia dialogul privind acordul de liberalizare a regimului de vize, precum şi acordul zonei de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv.
În contextul aspiraţiilor de integrare europeană, Mihai Ghimpu a menţionat importanţa relaţiilor cu Adunarea Parlamentară NATO, care contribuie la consolidarea instituţiilor democratice din Republica Moldova.
În plan intern, principala sarcină a actualei guvernări este depăşirea crizei economice şi soluţionarea problemelor de ordin social, a estimat Preşedintele.
Referindu-se la perspectivele soluţionării paşnice a conflictului transnistrean, Mihai Ghimpu a reiterat poziţia conducerii Republicii Moldova privind retragerea trupelor şi a armamentelor ruseşti din partea stîngă a Nistrului, reluarea negocierilor în formatul 5+2.
Această poziţie a fost susţinută de către membrii delegaţiei AP NATO, care s-au pronunţat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. De asemenea, reprezentanţii AP NATO şi-au exprimat tot sprijinul pentru eforturile actualei conduceri a Republicii Moldova în vederea integrării europene, promovării reformelor democratice şi economice.
Delegaţia Subcomitetului AP NATO se mai întîlneşte astăzi şi cu membrii Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană, Comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice.
Raportul special "Republica Moldova: provocări interne, perspective de integrare euro-atlantică" urmează a fi prezentat spre aprobare la Sesiunea de toamnă a AP NATO, care se va desfăşura în perioada 13-17 noiembrie 2009 la Edinburgh, Marea Britanie. Respectivul proiect de raport examinează evenimentele politice din Republica Moldova care au urmat după alegerile parlamentare din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, evaluează nivelul curent al relaţiilor dintre Republica Moldova - NATO - UE, precum şi perspectivele de integrare europeană şi ale soluţionării conflictului transnistrean.
Sursa: www.moldpress.md