![]()
PROMOVAREA REFORMELOR ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI, SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII
|RO|EN|
![]()
16 Sep 2009
AGERPRES
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a pronunţat în favoarea unui 'dialog deschis şi fără precedent' cu Rusia, vizând reducerea tensiunilor legate de securitatea în Europa şi combaterea ameninţărilor comune, informează AFP.
Într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times, noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, care şi-a preluat mandatul în luna august, a afirmat că vrea să lanseze 'o discuţie deschisă şi sinceră /cu Moscova/, care să creeze o nouă atmosferă'.
'Rusia trebuie să înţeleagă că NATO este o structură pentru relaţia noastră transatlantică /.../ Trebuie însă să luăm în egală măsură în considerare faptul că Rusia are preocupări legitime în materie de securitate', a subliniat Rasmussen.
Responsabilul NATO a mai precizat că, deşi între cele două părţi se menţin diferenţe de opinii, el are 'o viziune' pentru un 'veritabil parteneriat strategic' cu Moscova pe teme precum Afganistanul, combaterea terorismului şi a pirateriei.
În acelaşi interviu, Anders Fogh Rasmussen s-a declarat pregătit să examineze propunerea preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu privire la o nouă arhitectură de securitate în Europa.
Încă de la preluarea funcţiei, noul secratar general al Alianţei a anunţat că Afganistanul şi relaţia NATO-Rusia vor constitui priorităţi ale mandatului său de patru ani.
Sursa: www.agerpres.ro