Pentru gestionarea procesului de antrenare, în cadrul fundaţiei activează Managerul de instruire, desemnat din cadrul voluntarilor.
Managerul de instruire are următoarele atribuţii:
√ Identificarea evenimentelor:
• monitorizarea continuă a mediului şi identificarea activităţilor posibile, la care pot participa voluntarii în conformitate cu scopul şi obiectivele statutare ale fundaţiei.
√ Evidenţa resurselor:
• evidenţa nominală a voluntarilor (studii, preferinţe, capacităţi, date de contact).
√ Delegarea participanţilor:
• coordonarea cu organizatorii evenimentului a numărului posibil de participanţi;
• obţinerea acordului de participare a voluntarilor din partea Biroului executiv al fundaţiei;
• determinarea persoanelor potrivite pentru participare la eveniment, reieşind din statutul evenimentului şi pregătirea (potenţialul) participantului;
• înştiinţarea participanţilor.
√ Monitorizarea antrenării:
• evidenţa antrenării voluntarilor la evenimente (fişele evenimentelor şi tabelul generalizator);
• informarea Biroului executiv.
* în sensul prezentului concept noţiunea „eveniment” cuprinde întreg spectru de activităţi ştiinţifico-practice şi cu caracter discuţional cum ar fi cursuri de instruire, seminare, conferinţe, mese rotunde, prezentări, dezbateri, etc., organizate de către fundaţie sau la care participă fundaţia.
««« Înapoi | Înainte »»»
Nu este important experienţa acumulată,
contează doar voinţa de a o obţine