Proiectul TWINNING „Sustinerea Parlamentului Republicii Moldova” 

"PRISA":    ЭКСПЕРТНОЕ УЧАСТИЕ
 

Proiectul TWINNING „Susţinerea Parlamentului Republicii Moldova”

În perioada 8-9 februarie la Chişinău în incinta Ministerului Agriculturii s-a desfăşurat Cursul de Instruire privind implicarea societăţii civile în controlul parlamentar din cadrul Proiectului UE TWINNING „Susţinerea Parlamentului Republicii Moldova”.

Proiectul TWINNING „Susţinerea Parlamentului Republicii Moldova” finanţat de Uniunea Europeană este primul proiect de tip twinning din Moldova. Principalul obiectiv al proiectului este de a contribui la dezvoltarea cunoştinţelor deputaţilor şi angajaţilor Parlamentului cu privire la legislaţia şi politicile UE, precum şi activităţile parlamentelor naţionale.

Totodată, Proiectul urmăreşte scopul de a susţine procesul aproximării legislaţiei, normelor şi standardelor moldoveneşti la cele europene, a spori rolul societăţii civile, precum şi de a consolida democraţia şi statul de drept în Republica Moldova.

În cadrul activităţii a fost prezentată experienţa franceză şi ungară privind rolul participării societăţii civile în contextul controlului parlamentar. Experţii, care au reprezentat Adunarea Naţională a Ungariei, Adunarea Naţională a Franţei, Senatul francez, au examinat evoluţia acestui tip de activităţi din perspectiva statelor care le reprezintă.

La forum au participat reprezentanţi ai Parlamentului, Ministerului Economiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, organizaţiilor non-guvernamentale, ai partidelor politice, mass-media, studenţi şi profesori ai Universităţii de Stat din Moldova. Fundaţia PRISA a fost reprezentată la această activitate de către Valeriu Mija, Director Executiv şi Victor Leucă, expert analist.

În cadrul seminarului au fost prezentate informaţii şi materiale vizînd sectorul de securitate în societăţile democratice; arhitectura şi cultura sectorului de securitate şi buna guvernare a sectorului de securitate; documentele privind politica de apărare; necesităţi şi opţiuni pentru controlul parlamentar în Moldova şi a fost desfăşurat jocul de rol cu privire la ancheta parlamentară.